Cum învingem oboseala la locul de muncă: sfaturi practice


Probabil că nu există persoană care să nu fi simţit senzaţia de oboseală la locul de muncă. În absenţa unor alte probleme medicale, această tulburare fiziologică poate fi remediată în condiţiile în care depistăm cauza şi luăm măsurile necesare pentru revitalizarea organismului.


Somnul şi alimentaţia, principalele cauze pentru oboseala la locul de muncă

Atunci când apare oboseala la locul de muncă, prima „analiză” trebuie făcută asupra programului de somn. Cele opt ore de odihnă în fiecare noapte sunt esenţiale, iar un somn insuficient îşi pune amprenta asupra activităţilor desfăşurate a doua zi, în special în cazul persoanelor care nu se mai află la prima tinereţe. Pentru cei care lucrează în ture de noapte, somnul poate fi recuperat şi ziua, dar important e să limitaţi cât de mult posibil expunerea la lumina de afară.

Oboseala la locul de muncă poate fi provocată şi de o alimentaţie deficitară. Nu săriţi niciodată peste micul dejun, iar pe parcursul zilei sunt indicate mesele mai dese, în cantităţi mai mici, pentru dozarea nivelului de energie. Proteinele şi carbohidraţii sănătoşi sunt „combustibilul” de care avem nevoie în fiecare zi pentru a ne duce la îndeplinire sarcinile. La femei, sângerările din timpul menstruaţiei pot fi gestionate cu administrarea unor suplimente de fier.

Hidratarea necorespunzătoare duce la rândul ei la oboseală la locul de muncă, iar consumul adecvat de apă (două-trei căni pe oră) poate face minuni. De asemenea, cafeaua trebuie evitată după ora prânzului, la fel ca şi ceaiurile cofeinizate. Pentru cei care vor să renunţe la cafea, întreruperea bruscă nu e recomandată.

Trucuri pentru a evita oboseala la locul de muncă

Dacă aţi respectat sfaturile de mai sus, iar oboseala la locul de muncă n-a dispărut, e cazul să apelaţi la câteva trucuri. De exemplu, o muzică liniştită şi stimulantă produce efecte benefice asupra creierului. Surmenajul poate fi combătut şi cu unele exerciţii fizice, precum o scurtă plimbare în pauza de masă sau urcatul ori coborâtul scărilor de la serviciu. Sunt activităţi care ridică ritmul cardiac şi produc energie suplimentară. Dacă lucraţi la un birou, pe scaun, şi nu aveţi timp de sport, atunci mai e o soluţie. Încercaţi să găsiţi un loc pentru laptop la înălţime şi să lucraţi în picioare.

Fără să ne dăm seama, spaţiile închise de la locul de muncă ne induc oboseala. Ca urmare, avem nevoie de cât mai multă lumină naturală, iar în lipsa acesteia trebuie să facem cât mai multe pauze pentru a ieşi afară. Chiar şi o privire pe fereastră timp de câteva minute ne va reîncărca bateriile. O altă metodă de revigorare este respiraţia adâncă, lăsând stomacul să se umfle, repetând acest exerciţiu de mai multe ori. Iar dacă oboseala la locul de muncă e atât de mare încât mai aveţi puţin şi adormiţi, luaţi repede o bucată de gheaţă şi mestecaţi-o. Din cauza temperaturii reci, creierul n-are cum să adoarmă.

Mirosul este unul dintre aliaţii noştri în lupta cu oboseala la locul de muncă. Există anumite arome, cum ar fi cele de mentă sau rozmarin, cunoscute pentru capacitatea lor de a înzdrăveni o persoană aflată în stare de epuizare.

related posts

Modifică setările cookies